Apa româneasca în China?

nongfu

De ce nu?

Un pahar cu apa a fost, în 2007, primul meu contact concret cu lumea diferita a Chinei. Iar în momentul respectiv China chiar a fost diferita. Între timp globalizarea a umplut mult din prapastia pe care o ai de trecut tu, european, coborât din avion în estul Asiei.

Dupa primul zbor intercontinental si prima schimbare majora de fus orar din viata mea, drumul cu masina dintre Shanghai si Hangzhou a fost o lunga însiruire de reprize scurte de somn si imagini razlete cu case cu un stil ciudat sau cartiere cu blocuri de câte douazeci de etaje, stâlpi de înalta-tensiune ce sustin, îngreunati ca brazii sub omatul mare, zeci de cabluri, sosele suspendate si noduri de interconectare haotice si mult, mult, chiar foarte mult verde pe marginea autostrazii si în spatiul dintre cele doua sensuri.

Dar totul a fost ca un vis, într-o succcesiune de cadre luate la o viteza înnebunitoare. Asta mi s-a parut din cauza oboselii. În fapt, soferul nu cred ca a depasit vreodata suta. Pentru ca acelasi personaj a ajuns sa ma exaspereze alta data, mergând, pe aceeasi autostrada, fara vreun motiv anume, cu optzeci.

Am ajuns la fabrica si, dupa ce i-am zis secretarei “buna, io-s aia”, fatuca m-a îmbiat cu echivalentul local al pâinii si sarii. Mi-a întins un pahar de carton cu apa de la dozatorul din spatele ei. Mi l-a dat în asa fel încât sa apuc de margine. Într-adevar, mi s-a parut ca e cam calda, dar mintea mea încetinita de oboseala mi-a zis ca e din cauza temperaturii înabusitoare de care m-am izbit chiar de la iesirea din aeroport. Citeste mai departe… Citește mai departe…